Tags


Emoția și așteptarea dinaintea fiecărei excursii începe cu aceeași dilema: ce haine să îmi iau cu mine ? Cum să fac să am exact câte haine am nevoie, potrivite condițiilor meteo și situațiilor, să se asorteze toate foarte bine între ele, și să nu arăt în toate pozele de parcă aș fi vizitat toată Franţa purtând acelaşi tricou.

Dacă ar predă cineva cursuri de făcut bagajul, cu siguranță aș fi printre primii care m-aș înscrie. Și nu mă refer la sfaturi și exemple despre cum să împăturești hainele, ci la cum să le alegi pe cele potrivite, astfel încât să nu constați cu dezamăgire că nu se pot asorta între ele, cum să faci să ai suficiente haine, dar nu prea multe.

La capitolul teorie stau foarte bine.

De fiecare dată încep prin a mă gândi ce activități am în program, cum este vremea, cât de mult o să merg pe jos. Bifez lucrurile absolut necesare : blugi, tenesi, tricouri, o geacă, o eșarfa, o rochie lejera, pentru plimbările de primăvară ; costum de baie, pantaloni scurți, maieuri, rochie de plajă, șlapi dacă merg la mare. Apoi mai adaug o bluză pentru ieșit seara, un pulover pentru cazul în care se face mai frig, o pereche de balerini.

Practică însă mă omoară…..

Când ajung în acest punct, bagajul pare aproape gata, dar cum mereu mai e ceva loc, începe haosul. Parcă ar fi bine să îmi mai pun un tricou în plus, și încă un cardigan n-o să fie o tragedie, și am uitat bluză aia super drăguță pe care abia am cumpărat-o, și eșarfa roșie că să mai colorez câteva ținute, și o fustiță lejeră că doar mergem la plimbare, și încă o bluziță albastră că să meargă cu fustița, pentru că dacă mă gândesc eu bine nu prea se potrivește cu nimic din ce am pus deja  în valiză, ah… și am uitat să pun câteva bijuterii…..

Spre final, abia mai pot să închid bagajul, și nici nu prea înțeleg de ce, că doar am pus exact ce am stabilit inițial plus 2-3 haine, care oricum nu pot ocupa foarte mult loc. Rezultatul e de fiecare data același: un bagaj care stă să explodeze, din care bineînțeles că nu o să port toate hainele, pentru că în mare parte din cazuri plecăm dimineață și ne întoarcem seara la hotel. Dacă menționez și harababura care rămâne în cameră și în dulap după ce termin acest proces nesuferit, cred că va puteți imagina dimensiunea dezastrului.

Nu știu voi cum faceți, sau ce strategie abordați, dar dacă aveţi sfaturi utile vă aştept cu drag până va fi cazul să îmi fac din nou bagajele pentru vacanţă. Asta pentru că ultima dată când am despachetat bagajele din vacanţă, am constatat următoarele:

1. Jumătate din haine nu erau purtate, fiind prea subţiri pentru vremea de acolo.

2. Puloverele în schimb, apar aproape în toate pozele.

3. Shopping report de vacanţă: un hanorac flauşat cu glugă, care m-a ajutat să suport ceva mai uşor frigul. Şi da, am verificat site-urile de prognoze meteo înainte, dar credeţi-mă, e o diferenţă uriaşă între 16-18 grade din progniză şi cele 8-10 grade din realitate.

Sper ca dată următoare să îmi iasă mai bine planificarea, până atunci, vă aştept cu sugestii.

P.S. Sper ca într-o zi savanţii vor descoperi o metodă de comprimare a lucrurilor, şi voi putea lua cu mine tot dulapul într-un troller.

Advertisements