Tags

, , ,


Când mă gândesc că mâine e vineri, şi sfîrşitul de săptămână este atât de aproape, îmi tresaltă inima de bucurie, şi îmi vin în minte o mulţime de lucruri pe care aş vrea să le fac, prieteni pe care aş vrea să îi văd, locuri în care aş vrea să evadez şi evenimente la care aş vrea să particip.

Pentru că am ales să rămân în Bucureşti, cu siguranţă o sa profit de vremea frumoasă ca să fac puţină  mişcare în parc, dar mi-am rezervat loc în program şi pentru cel mai chic eveniment fashion al momentului – Unveiled 6.

Dacă nu stii deja ce înseamnă Unveiled, trage-te sinurel de urechi că ai ratat toate cele 5 ediţii anterioare, şi vino sâmbătă să vezi cum stă treaba. Se iau mai mulţi tineri designeri români talentaţi, plin de idei şi iniţiative noi, se pun la un loc, se condimentează bine cu workshop-uri şi discuţii despre shopping şi tendinţe de sezon, se servesc toate la un loc într-o atmosferă cochetă dar relaxată.

Unde? În showroom-ul Iqonique Class Studio (Aleea Alexandru nr.7, sector 1).

Când? Sâmbătă, 12 mai, în intervalul orar 11:00 – 19:00.

Cine? Anca Miron, Astrid Tirlea, Bowtique, Florentina Giol, Irina Irima, Larisa Dragna, Loredana Nedelcu, Mihaela Carp, passepartouS, Pompon, Rue des Trucs, Sanda Cojocaru, Zenya Fashion Atelier.

De ce? Pentru că niciodată nu strică un suflu de originalitate în garderoba ta, şi poţi să îţi cunoşti acum viitorul designer preferat. În plus, poţi achiziona direct produsele care îţi plac.

Ne vedem sâmbătă la Iconique Class Studio!

Advertisements